IMPERSIOR SRL este o firmă specializată ca furnizor de consultanţă şi training în management. Oferim servicii integrate pentru dezvoltare organizaţională, creşterea performanţelor şi a competitivităţii la nivel individual şi organizaţional prin programe de training şi prin servicii de consultanţă în management. Suntem membri ai AMCOR - Asociaţia Consultanţilor în Management din Romania.
Cu o experienţă de peste 10 ani şi o echipă diversă de traineri, care acoperă diferite domenii - inclusiv prin reţeaua de parteneriate cu alte firme de profil din ţară - suntem în măsură să abordăm proiecte complexe de training şi schimbare culturală.
Fondatorii firmei au peste 10 ani de experienţă în dezvoltarea şi susţinerea programelor de training personalizat şi consultanţă în management:
Lucia Pop este Managing Partner şi Senior Consultant & Trainer al IMPERSIOR.
Este inginer, domeniul Chimie. Această pregătire este dublată de Diploma Profesională în Management şi de cursuri de specializare Human Synergistics. Are o experienţă de peste 10 ani în domeniul pregătirii adulţilor ca Director al Centrului Regional CODECS Timişoara. Din 1996, a acumulat experienţă ca trainer şi tutor CODECS, pentru cursuri în domeniul Managementului General, Managementului Resurselor Umane, Vânzari şi Soft Skills - Comunicare, Tehnici de Prezentare. Este formator certificat CNFPA.
Paul Pop este Senior Consultant & Trainer al IMPERSIOR.
Este inginer, domeniul Automatică şi Calculatoare. Această pregătire este dublată de un Master of Science (MSc) în Conducerea Proceselor de Producţie cu ajutorul Calculatorului (Computer Aided Manufacturing) şi un Master in Business Administration (MBA). Are o experienţă de peste 10 ani ca Director Financiar în companii multinaţionale active în domeniul serviciilor financiare. Din 1995, a acumulat experienţă ca trainer şi tutor CODECS, pentru cursuri în domeniul Managementului Financiar şi Managementului Performanţei. Este formator certificat CNFPA.